Fitness pentru Femei: Beneficii din copilărie, până la vârste înaintate

fitness la femei impotriva osteoporozei

Din copilărie și până la bătrânețile târzii, activitățile fizice și sportul aduc nenumărate beneficii. Și asta atât la nivel fizic, cât și mental. Dacă în copilărie și adolescență, faci mișcare și cauți sportul în mod natural, pe măsură ce devii adult și îmbătrânești, preferi confortul, ceea ce deseori înseamnă lipsa efortului fizic. De-a lungul timpului, studiile au arătat numeroasele beneficii ale practicării unui sport, indiferent de vârstă. Pentru fete, acest lucru este cu atât mai mult de folos cu cât ele sunt programate să devină mame. Mai mult, sportul este recomandat și în cazul femeilor însărcinate, în special fitnessul.

Fitnessul este un sport cu exerciții ce au diferite grade de efort, adaptabil oricărui tip de persoană. Dacă ești femeie, afla din continuarea acestui articol cum te poate ajuta si pe tine practicarea fitnessului, indiferent de vârsta pe care o ai.  

Fitness pentru femei: cum să îți asiguri sănătatea inimii, pentru toată viața

Cercetătorii au descoperit că femeile care au practicat sport timp de 20 de ani, au avut o sănătate bună a inimii pe tot parcursul vieții. Profesori ai Școlii de Sănătate Publică de la Universitatea din Queensland au realizat un studiu în acest sens. Ei au urmărit 479 de femei, care și-au raportat nivelul de activitate fizică la fiecare trei ani, de la începutul anilor 20 până la mijlocul anilor 40.

Ulterior, studiul lor a arătat că cele mai active femei în vârstă de 40 de ani au avut o frecvență cardiacă în repaus, în medie, de aproximativ 72 de bătăi pe minut (bpm). Frecvența cardiacă medie pentru femeile care au fost cel mai puțin active între 20 și 40 de ani a fost de 78 bpm. Chiar dacă diferența ar putea părea nesemnificativă, cercetările anterioare au arătat că chiar și o creștere de 1 bpm a frecvenței cardiace în repaus a fost legată de un risc mai mare de deces.

avantaje fitness cu antrenor personal

O frecvență cardiacă mai mică în repaus indică de obicei că inima funcționează mai eficient. De asemenea, cercetările mai arată că femeile care fac exerciții fizice regulat, înainte de menopauză, par să aibă o sănătate cardiovasculară mai bună.

Fitness pentru femei în tinerețe previne apariția bolilor

Concluziile studiilor realizate pe tema sportului în rândul femeilor arată că un stil de viață activ, între 20 și 30 de ani, aduce beneficii pentru sănătate pentru toată viața, în special în prevenirea apariției bolilor.

Indiferent de vârstă, specialiștii Human Fitness te sfătuiesc să te apuci cât mai repede de sport. La noi, beneficiezi de un antrenor personal care se va asigura că rămâi motivat și îți atingi obiectivele. Programează-te chiar acum la 0771 600 700. Adresa noastră o poți vedea aici.

Mădălina, membru al Human Fitness, a scăpat de dureri și probleme articulare, cu ajutorul antrenamentelor de fitness practicate la noi, în sală.

Fitness pentru femei: efecte benefice la nivel fizic

Practicarea unui sport, în special a fitnessului, sub îndrumarea unui antrenor personal, aduce nenumărate beneficii. Iată câteva exemple:

Slăbești sau îți menții greutatea

Când ești tânără, vrei să arăți bine și să fii în formă. Fitnessul la femei este sportul ideal pentru acest obiectiv. Dincolo de partea estetică, kilogramele în plus și obezitatea sunt asociate cu aproape toate afecțiunile majore.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, este tot mai dificil să îți menții greutatea. Acest lucru este tot mai problematic atunci când te apropi sau intri la menopauză. Iată explicația: pe măsură ce îmbătrânești, pierzi țesut muscular slab. Acest lucru înseamnă că metabolismul în repaus încetinește, la fel ca și numărul de calorii pe care le arzi. De aceea, pentru a-ți menține greutatea, va trebui să faci eforturi suplimentare. Din nou, poți apela la exercițiile de fitness, adaptate capacității tale de efort.

Iată câteva recomandări și sfaturi, oferite de Nicky Matei, antrenor personal și cofondator al echipei HUMAN Fitness Clinic.

Dincolo de menținerea sau pierderea în greutate, antrenamentele de fitness pentru femei te vor ajuta să îți crești masa musculară. Pentru informații legate de beneficiile sportului, dar și cum te poate ajuta în viața de zi cu zi, urmărește-ne pe canalul de YouTube al Human Fitness.

Prevenirea diabetului

Una dintre bolile majore asociate cu înaintarea în vârstă este diabetul de tip II. Cu o rutină regulată de practicare a unui sport, poți controla acest risc. Sportul te va ajuta să îți reglezi glicemia.

Îmbunătățirea sănătății inimii

Dincolo de studiile amintite mai sus, trebuie să știi faptul că riscul de boli de inimă crește semnificativ după menopauză. Și asta pentru că nivelul de estrogen scade, iar tensiunea arterială și colesterolul încep să crească. Practicarea unui antrenament regulat poate să restabilească nivelul hormonal. Totodată, indiferent de vârsta la care te afli, îți va oferi o ameliorare naturală a stresului. Scăderea nivelului de stres poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale, dar și la creșterea nivelului de colesterol bun, respectiv HDL.

Prevenirea sau încetinirea osteoporozei

Similar mușchilor, pierzi țesut osos pe măsură ce îmbătrânești, mai ales dacă ai un stil de viață sedentar. Cum nivelul de estrogen scade odată cu intrarea la menopauză, crește riscul de osteoporoză. Pe măsura înaintării în vârstă, poți evita acest risc cu ajutorul practicării unui sport. În acest scop, fitnessul pentru femei este ideal. Antrenamentele pun greutate pe oase, stimulând producția de țesut nou și susținând densitatea. 

avantaje fitness la femei cu antrenor personal

Reține! Chiar dacă nu ai practicat niciun sport până acum, niciodată nu este prea târziu să te apuci de antrenament. La Human Fitness beneficiezi de un plan de antrenamente personalizat. El este conceput în funcție de nevoile tale. Ulterior, vei face totul sub supravegherea unui antrenor personal. Acesta te va îndruma la fiecare mișcare și se va asigura că realizezi corect exercițiile. Mișcările greșite ar putea să dăuneze sănătății. Despre toate acestea, află mai multe din articolul Conceptul HUMAN Fitness sau atunci când o întreagă echipă lucrează pentru tine.

Fitness pentru femei: încurajează-ți copilul să facă sport

Dacă ești mamă de fată, îndrumă-ți copilul să facă sport. Pe lângă avantajele dezvoltării fizice, efectele la nivel mental sunt spectaculoase. De asemenea, studiile au arătat că practicarea unui sport poate ajuta la rezultate școlare mai bune, niveluri crescute de stimă corporală, creșterea încrederii în sine, precum și stăpânirea unor emoții puternice.  

Iată alte câteva beneficii, la nivel psihic, aduse de practicarea sportului:

Sportul, antidot pentru singurătate

Potrivit unui sondaj realizat în rândul fetelor cu vârsta între 7 și 13 ani, principalul motiv pentru care acestea practicau sportul a fost că își fac noi prieteni și se simt parte a echipei.

fete la sport

Un alt studiu, realizat pe un eșantion de peste 10.000 de fete, din clasa a cincea până la a XII-a, de organizația nonprofit Ruling Our eXperiences (ROX) a constatat că, în general, cele care fac sport folosesc rețelele sociale la un nivel mai scăzut. De asemenea, experimentează mai puține stări de tristețe și depresie.

Sportul te învață să depășești eșecul

Psihologi și experți au observat că pentru copiii moderni, crescuți în umbra părinților tot mai protectivi, eșecul este devastator. Prin practicarea unui sport însă, ei învață că pot pierde ceva, dar câștiga altceva, și să treacă mai ușor peste un eșec.

Practicarea sportului stimulează sănătatea mintală

Beneficiile pentru sănătatea mintală arată că fetele și femeile care fac sport au niveluri mai ridicate de încredere și stima de sine. Ele se confruntă mult mai rar sau deloc cu stări depresive, ceea ce le face mult mai puțin predispuse la consumul de droguri, dar și la probleme emoționale și comportamentale.

Dincolo de toate acestea, există copiii care au probleme medicale din cauza ghiozdanului, respectiv a purtării incorecte a acestuia. Află mai multe din videoul următor:

Durata antrenamentelor

Pentru adulți, ghidurile internaționale pentru îmbătrânirea sănătoasă recomandă între 30 și 90 de minute de activitate moderată zilnic.  Foarte puține persoane reușesc însă să facă acest lucru.  În schimb, cifrele arată că atât la noi în țară, cât și la nivel mondial, tot mai multe persoane participă la maratoanele organizate chiar și în orașe diferite de cele de reședință. Influența mediului și a antrenamentului sunt evidente, deoarece timpii medii de terminare pentru alergătorii de distanță de ambele sexe la toate vârstele continuă să se îmbunătățească.

Este important însă să practici sport într-un mediu organizat, iar beneficiile aduse de ședințele cu un antrenor personal sunt semnificative. Indiferent de nivelul la care te afli în ceea ce privește practicarea sportului, poți apela la specialiștii noștri. Ei îți vor realiza un plan personalizat de antrenamente, conform nevoilor sau afecțiunilor tale. Pentru orice alte informații, ne poți suna la 0771 600 700 sau ne poți face oricând o vizită la sală, înclusiv în week-end. Ne găsești aici.

surse: nebraskamed.com; curves.com; healthnews.com; purewow.com; ncbi.nlm.nih.gov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVALUARE de specialitate

PROGRAM

100% PERSONALIZAT

FITNESS & KINETOTERAPIE & NUTRIȚIE