Sport după naștere: cum să te recuperezi prin mişcare

sport dupa naştere

Sarcina este o etapă complexă în viața unei femei. Ea implică schimbări importante, atât fizic, cât și emoțional. După naștere, corpul nu își va reveni imediat la starea inițială. Este nevoie de timp, de răbdare și perseverență, dar mai ales de îndrumările unui specialist în mișcare pentru ca articulațiile să își recapete rezistența și elasticitatea. În plus, doar așa tu îți vei atinge și obiectivele de slăbire și tonifiere, dar și un abdomen plat. Îţi arătăm în acest articol când și cum poți face sport după naștere, astfel încât să te recuperezi cât mai repede.

Fitnessul este unul dintre cele mai eficiente și sigure tipuri de mișcare pentru o remodelare corporală de durată. Sportul după naștere înseamnă atât reducerea numărului de kilograme acumulate pe parcursul celor 9 luni de sarcină, cât și o necesară tonifiere musculară.

Dacă ai practicat exerciții fizice înainte și în timpul sarcinii, recuperarea postpartum va fi mai ușoară. 

Indiferent de condiția ta fizică, este important să începi un program de antrenamente doar după recomandarea medicului. De asemenea, este important ca ședintele de sport efectuate după naștere să se desfășoare sub supravegherea și îndrumarea unui antrenor personal profesionist, despre care poți citi mai multe în pagina Antrenor Personal.

Sport dupa naștere: cum ne ajută un personal trainer

Mișcarea este benefică și ajută proaspetele mămici în recăpătarea formelor armonioase. Un beneficiu deloc de neglijat este menținerea tonusului psihic, extrem de important pentru evitarea depresiei postpartum. Nicky Matei, antrenor personal HUMAN, a oferit mai multe detalii în cadrul emisiunii Mens Sana, de la A7TV.

Supravegherea în timpul antrenamentelor de fitness este necesară în primul rând din cauza apariției diastazei abdominale în timpul sarcinii. Prin creșterea în volum a uterului, cei doi mușchi drepți abdominali se distanțează. Elasticitatea țesutului conjunctiv care unește acești mușchi este afectată de hormonul numit relaxină. Hormonul ajută la relaxarea ligamentelor din structura bazinului, necesară în timpul nașterii.

Un specialist în mișcare știe exact ce exerciții sunt potrivite pentru a preveni accidentările și alte complicații medicale. În cele mai multe cazuri, nivelul de relaxină din organism se menține ridicat, în medie încă 4 – 5 luni după naștere. De aceea, este esențial ca activitatea fizică să se desfășoare cu atenție, fără a cădea în capcana abdomenelor făcute oricum, oricând și în număr cât mai mare. Lucrând zona abdominală alături de un antrenor personal, poți preveni agravarea diastazei.

Pe de altă parte, pot exista probleme la nivelul podelei pelviene. Aceasta este un grup de mușchi, ligamente și membrane foarte solide care susțin vaginul, vezica și rectul. Mușchii pelvieni se slăbesc în urma travaliului, în cazul nașterilor naturale. De aceea, practicarea unor exerciții la scurt timp după naștere este benefică recuperării mai rapide. Cele mai cunoscute exerciții sunt tehnicile Kegel. Pentru antrenamente intense, perioada minimă recomandată pentru a aștepta începutul lor este de 21 de zile după naștere, dacă nu există contraindicații medicale.

Gimnastica hipopresivă, un ajutor după naștere

Pe lângă fitness, un alt sport foarte util în recuperarea dupa naștere este și gimnastica hipopresivă. Aceasta constă în posturi și tehnici de respirație pentru refacerea peretelui abdominal, fără a se pune presiune pe regiunea lombară. Tehnicile gimnasticii hipopresive sunt cunoscute de către un antrenor personal. Acesta te poate ghida în executarea corectă și eficientă a exercițiilor.

fitness dupa cezariana

Sesiunile de antrenament cardiovascular trebuie să fie și ele adaptate organismului aflat într-o perioadă de tranziție fizică și hormonală. Dacă îți propui astfel de sesiuni de mișcare, îți recomandăm să le efectuezi tot sub atenta monitorizare a specialiștilor în mișcare.

Nu toate femeile sunt la fel. Nici toate sarcinile și nașterile nu urmează un tipar. Prin urmare, nici antrenamentul de fitness nu poate fi același pentru toată lumea. Cel mai bine este să afli ce ți se potrivește. Poți face asta, de exemplu, în cadrul unei evaluări de specialitate, la HUMAN Fitness.

Sport după nașterea prin operație cezariană

În cazul unei nașteri prin cezariană, revenirea femeii la forma fizică inițială durează mai mult timp și implică o atenție sporită. La aproximativ șase săptămâni, se poate începe o rutină ușoară de fitness. Aceasta este bazată inițial pe exerciții care să îmbunătățească funcțiile inimii și ale plămânilor. Treptat, se introduc în programul de antrenament și exerciții de forță, cu o intensitate progresivă.

sport lauza

Pe cât de importantă este mișcarea pentru o proaspătă mămică, cu numeroase beneficii fizice și psihice, pe atât de necesară este și abordarea ei personalizată, într-un cadru specializat. Susținerea unui preparator fizic, a unui kinetoterapeut și a unui nutriționist pot face diferența dintre o recuperare sănătoasă, armonioasă și slăbire și tonifiere aparente, cu risc de declanșare a unor probleme medicale nedorite.  

Dacă și tu ai devenit mamă de curând și vrei să faci sport după naștere, poți apela la HUMAN Fitness Clinic, pentru elaborarea unui program 100% personalizat. Vom fi alături de tine la fiecare pas! Astfel, vei avea parte de o recuperare sănătoasă, rapidă și ușoară. Poți chiar să îl obișnuiești pe bebe să vină cu tine la sală. Programează-te chiar acum pentru o consultație de specialitate, la 0771 600 700.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVALUARE de specialitate

PROGRAM

100% PERSONALIZAT

FITNESS & KINETOTERAPIE & NUTRIȚIE