antrenor personal
Raluca a început să practice gimnastică la vârsta de 4 ani, descoperindu-și ulterior pasiunea pentru dans. Timp de 14 ani, a practicat balet, dans contemporan și street dance.
A absolvit cursul de Instructor de Aerobic în 2016. Este pasionată de conceptul Aerobic Dance&Step și a participat la numeroase cursuri de specializare și convenții internaționale de fitness. Raluca este antrenor personal din anul 2019.
Majoritatea competițiilor de dans pe care le-a câștigat au presupus muncă în echipă, de aceea consideră că împreună suntem mai buni. Excepție fac concursurile de Dance Aerobic la care a participat în ultimii ani (Locul 1 la Move On Fitness Planet 2019, România, Locul 4 la EuroEducation Convention 2019, Franța, Locul 3 la Pro-Fit Convention 2020, Ucraina), care au învățat-o că doar prin practică și perseverență se poate progresa.
Raluca Preda: “Cred și îmi doresc să inspir oamenilor iubirea pentru orice formă de mișcare, cu atât mai mult cu cât programele pe antrenament pe care le urmează sunt adaptate nevoilor și dorințelor lor, așa cum se întâmplă la Human Fitness Clinic!”
Esența sănătății este mișcarea. Îți recomandăm să o practici conștient! Conștient de forma ta fizică actuală și conștient că îți poți îmbunătăți atât înfățișarea, cât mai ales starea de sănătate, dacă urmezi un program de fitness unic și 100% personalizat.
PROGRAM 100% PERSONALIZAT