Fitnessul, un factor esențial în susținerea sistemului imunitar

sport si imunitate

Auzim tot mai des cuvântul imunitate, mai ales în sezonul rece, atunci când ne lovim de viroze respiratorii și viruși gripali. De ce unii oameni sunt mai predispuși la a contracta diferite boli, iar alții sunt feriți de germeni, bacterii, virusuri, paraziți sau chiar celule maligne? Specialiștii noștri răspund și explică legătura între sport și imunitate.

În căutarea răspunsurilor, ajungem inevitabil la sistemul imunitar. Acesta este mecanismul de apărare al organismului în fața tuturor factorilor care îl agresează, numiți generic agenți patogeni. Atunci când organismul uman este atacat de acești agenți patogeni, se activează toate componentele de apărare din care este format sistemul imunitar: timusul, măduva osoasă, splina, ganglionii limfatici, amigdalele, cu toate subcomponentele lor.

fitness si imunitate

Imunitatea poate fi înnăscută, adică ne naștem cu ea ca și moștenire genetică de la părinții noștri și ea nu mai poate fi influențată pe parcursul vieții. În schimb, cel de-al doilea tip de imunitate, cea dobândită, poate fi modificat în permanență prin contactul cu diverse microorganisme, prin vaccinare sau, după cele mai recente cercetări medicale, prin dietă și sport.

Cum susținem imunitatea

Adoptarea unui stil de viață sănătos crește în mod semnificativ răspunsul imunologic al organismului. De aceea, o igienă corectă este obligatorie, pe lângă un somn de minim 8 ore pe noapte și o dietă echilibrată. 

A consuma zilnic fructe și legume, a lua suplimente alimentare, a ne odihni, a controla cantitatea de tutun și de alcool (sau chiar a renunța la vicii! ) nu este îndeajuns pentru a ne menține sănătoși! În această ecuație de creștere a sistemului imunitar, intervine mișcarea, activitatea fizică sub toate formele ei. Ceea ce ne introduce în discuția despre sport și imunitate.

Există o legătură între sport și imunitate

Cercetările epidemiologice au arătat că există o strânsă legătură între exercițiile fizice și protejarea împotriva infecțiilor și a bolilor. Sistemul imunitar înnăscut răspunde la activitatea fizică prin creșterea activității limfocitelor T și a NK – killer naturale, direct implicate în producția de anticorpi. 

sala fitness piata muncii

Fitnessul, ca tip complex de mișcare, are cu adevărat un rol imunitar pentru organism. Cu o condiție: să fie practicat corect și învățat sub supravegherea unui antrenor personal

Un program de antrenament necontrolat ca intensitate poate să crească nivelurile de cortizol și de adrenalină. Ceea ce înseamnă efecte negative asupra tensiunii arteriale și a colesterolului, doi factori importanți în echilibrarea sistemului imunitar.

De aceea, doar un antrenor de fitness ne poate ajuta cu un program de exerciții pentru reglarea acestor hormoni de stres, care în cantitate prea mare scad temporar imunitatea. Un sistem imunitar rezistent presupune capacitatea sistemului imunitar de a reveni la homeostază. Adică la starea de bine, după o provocare externă.

Fitnessul crește această rezistență. Oferă celulelor noastre posibilitatea de a se adapta impulsurilor externe printr-o reacție imună adecvată.

Sport și imunitate: poate fi fitnessul panaceul viitorului?

Cu siguranță DA, dacă este practicat personalizat și adaptat nevoilor structurale ale fiecăruia dintre noi. Este un mod excelent de prevenire atât a infecțiilor, cât și a principalelor boli cronice. Facem referire la afecțiuni ca obezitatea, diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, afecțiunile degenerative ale oaselor, articulațiilor, dezechilibrele la nivelul sistemului nervos central, afecțiunile respiratorii și ale pielii.

Echipa HUMAN FITNESS CLINIC are soluții eficiente pentru fiecare persoană care dorește să elimine sedentarismul din viața sa. Să elimine efectele nocive ale acestuia, efecte care pot slăbi inclusiv sistemul imunitar. 

Da, în sala de fitness îți poți regăsi starea de bine la nivel fizic și psiho-emoțional! Alături de Clinica de Fitness Human, energia și sănătatea ta vor atinge cote maxime !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now ButtonProgrameaza-te